Nu ştiu să fi fost atât de rece în perioada când sufrageria mea era doar o cameră în care ne adunam numai în duminicile în care aveam musafiri. În rest, era camera curată, în care nimeni nu stătea decât 1-2 minute, cât să ia ceva de trebuinţă. Aveam o canapea, 2 fotolii pe care stăteau 2 păpuşi prinţese, o masă cu 6 scaune (încă le mai avem)o vitrină cu bibelouri şi cărţi citite doar de mama (multe din ele de Sandra Brown şi romane poliţiste) o uşă cu geam pe marea ei suprafaţă, geamuri cu dubluri şi jaluzele din material ţesut care se rulau cu o aţă şi stăteau ridicate dacă le înnodai (nu le ştiu ăştia din generaţia termopane), cu parchet din zeci de plăci mici, un frigider Polar (multă vreme ţinut doar de decor) cu un ditamai covor persan (o monstruozitate de pe urmă căreia rămâneam mereu cu bătături, când abia îl duceam la bătător cu tata, pereţi văruiţi în alb cu lica (ceva strălucitor) şi-o servantă (a supravieţuit şi ea). Multe din cele enumerate mai sus au ajuns mobilier la ţară, la neamuri. Cu bani puşi deoparte, cu împrumut în bancă, sau - mai recent, cu bani trimişi de sora mea cea mai mică - Irina, am renovat încet încet întreaga casă şi nu doar sufrageria. Un singur defect are camera mea.....e frig o bună parte din an. Iarna îmi este cel mai bine în camera mea. Mâncarea mea preferată, dacă ar fi sa judec doar după ce mănânc cel mai mult, ar trebui să fie Paracetamolul Sinus. Răcesc cel puţin o dată la 3 zile din cauza camerei ăsteia. Partea şi mai proastă e că-n pofida aerisirii zilnice a camerei, datorită diferenţelor de temperatură (când încerc să încălzesc camera) sufrageria mea a avut pereţi coşcoviţi şi mucegăiţi. Acum 2 săptămâni am chemat un zugrav, am scos tot din cameră, aglomerându-le pe celelalte şi-au urmat 2 săptămâni de moloz, praf,tencuială, vopsea, var, ceresit, tavan fals, iarăsi praf, puţin spaţiu rămas pentru mişcat prin casă, din nou praf. Zugravul a raşchetat pereţii, a ras tavanul de modelul de ipsos pus odată cu construirea blocului ăsta, acum 25 ani, a reparat şi a dat o mână de amorsă şi una de var.
Fireşte că a cerut să fie plătit toţi banii în avans, fără vreo negoicere, plus masă şi băutură şi-un program făcut de el. Venea la cât vroia, pleca la cât dorea domnia lui. Şi când zic plecat, mă refer şi la faptul că-n ultima săptămână nu l-am văzut. A plecat fără să termine treaba. Un unchi meseriaş, nea Florin, a venit să ne ajute să terminăm naibii cu travaliul ăsta. Joi am ajutat şi eu la pus tavanul, urmând ca azi dimineaţă (de Sf. Parascheva am luat pauză) să mă apuc de curăţenie cot la cot cu mama, un verişor (Emilian) şi pentru câteva minute şi-o verişoară. Am adus mobila înapoi din uscător, o parte din bibliotecă a fost reparată după ce a fost accidentată grav de o verişoară neatentă, am şters-o toată, am curăţat geamurile, am pus lustra înapoi, am mers să caut 3 becuri ecologice de 9 w ( noroc de o doamnă care a vorbit cu toţi din faţa cozii imense la care stăteam, cu becurile mele şi-o şurubelniţă de control amărâtă, în timp ce toţi care au profitat de reducerea de 10% făcută azi de Selgros la toate produsele, aveau cărucioarele pline) am şters parchetul, curăţat geamurile, am aşezat tot înapoi în sertare şi dulapuri, am adus nişte pizza şi cola acasă pt pauza de masă, asta în timp ce mama s-a ocupat de aceleaşi treburi în dormitorul mic. am fost să cumpăr şi-un calorifer electric cu ulei, de 9 elemenţi. Am dus gunoiul de vreo 3 ori, am făcut drumuri în beci şi-n uscător să duc şi aduc lucruri (ne)folositoare, măturat, spălat vase, şters cu Rivex mesele din sticlă, şters uşa de urmele lăsate de scotch-ul cu care a fost lipit un nailon...... şi undeva spre seară am apucat să fac un duş.
A rămas pentru luni bucătăria, mâine fiind sărbătoare. Azi dimineaţă, la 08:30 când ne-am apucat, asta aveam de pus la loc.
E de bun simţ să mă conformez cu Esquire. De prea puţine ori s-au înşelat în materiale, având o tradiţie în frumuseţe inteligentă, rafinament şi totuşi...au ani buni de când şi-au câştigat respectul. Dar, în ziua când la noi i-au pus pe matinalii de la un radio cu nume de iaurt pe copertă....am găsit marja de eroare, veriga lipsă a perfecţiunii. Rihanna femeia anului 2011? Nu cred
Am auzit de multe ori felicitări pentru un cuplu, atunci când ea rămâne însărcinată. Uzanţele o cer: dacă eşti o cunoştinţă câtuşi de apropiată, trebuie să îi prezinţi felicitările şi urările de bine. Corect, de ce n-ai face-o? E frumos. Dar recunosc că doar când sor-mea Alina l-a născut pe nepoţelul meu Andrei, m-am bucurat mult. Eu am un stil aparte atunci când sunt extrem de trist sau de fericit datorită unui moment brusc: mă opresc....privesc în gol, nu mai gândesc nimic, sunt blocat şi nimic nu mă scoate din starea aia. A fost singura dată când mă gândeam serios la ce înseamnă să aduci un copil pe lume. Suntem 7 miliarde pe lume...nu e ceva deosebit în a naşte....fiecare femeie trece prin asta. Nu e ca şi cum ai lua premiul Nobel pentru pace (înmânat anul ăsta la 3 femei) ...dar foarte multe femei spun că rămâne momentul cel mai fericit din viaţă, peste ziua nunţii. Ciudat...cel puţin pentru mine ca bărbat, să cred că e un moment mai intens decât o victorie extrem de muncită. . Dar nu cumva te bucuri şi când îţi iei permisul, deşi există miliarde de şoferi? La fel de mult te bucuri când îţi iei bacalaureatul, examenele din sesiuni sau licenţă, când termini armata, când obţii o promovare sau slujba dorită. Şi stă cineva să se gândească că nu e nimic deosebit? Nu, pentru că fiecare acest pas făcut, e o victorie personală. Bucuriile colective sunt...dar puţine (revelionul, aderarea la U.E, o avanpremieră într-o sală de cinematograf, o calificare a unei echipe româneşti sau a naţionalei) şi contează şi ele, dar nu urcă pe podium, când te apropii de finalul vieţii. Cred că atunci când eşti bătrân şi toate liniile din palmă ţi se mută pe chip, te uiţi în urmă şi te bucuri mai mult decât pe moment, de acele împliniri trecute sau chiar dispărute.
Deşi ştiam, ba mai mult - am spus că ţine de viaţa ei privată...şi încă cred că tot ce nu vrei să declari presei, relaţiile mai bune sau mai rele ale cuiva aflat pe scenă, trebuie să rămână STRICT personale. Spuneam că deşi ştiam că Giulia este însărcinată, de ieri, în seara asta când am văzut-o pe ea spunându-i asta lui Măruţă....şi totodată spectatorilor, dar mai ales cunoscuţilor şi fanilor ei (suntem câţiva pe Facebook...vreo 10.000) m-am bucurat din nou. Parcă o vedeam din nou pe Giulia din 1999: exuberantă, care se bucura de viaţă aşa cum eu nu mai pot, care zâmbea în acelaşi ritm în care o persoană răcită tuşeşte - adică foarte des. Fericirea stă comodă, de multă vreme, cu Giulia. Nu ştiu cum o să mă gândesc peste 3 luni, la sarcina şi căsătoria ei, de asta-mi scriu la cald impresiile. Mă bucur pentru persoana cu care ţin legătura doar din faţa a 2 monitoare, pe care-o văd într-o fereastră inexpresivă şi-o aud pe o frecvenţă la care am renunţat când Gheorghe, Dobro şi Craio au plecat de acolo. Mă parcurg gânduri bune, ştiind că Giulia are motive să fie şi mai fericită.
Giulia: Da, sunt insarcinata! pe happyhour.protv.ro
Copiii devin părinţi, bunici şi străbunici ... viaţa trece, lăsăm în urmă tot ce e mai bun din noi, ne străduim să nu trecem prin viaţă fără a conta. Până la urmă copiii sunt încercarea, sau poate e mai bine zis speranţa la nemurire a părinţilor, a omului. Intimitatea e mult mai plăcută decât familiaritatea. Sper să fii mulţumită că primeşte sute, mii de mesaje de la cunoscuţi, dar ştiu...ştiu sigur, că în intimitate, în tine - între tine şi Vlad sau între tine şi mama ta, momentul ăsta îl vei trăi mult mai intens. Şi mă bucur pentru bucuria ta.
O poveste din 1956 (adaptată şi într-un episod Twilight Zone) modernizată cu efecte speciale şi-o bază emoţională între Max (un puşti de 9, 10 sau 11 ani) şi Charlie Kenton + un al 3-lea suflet abandonat: robotul. Toţi 3 au fost azvârliţi şi uitaţi de societate. Într-un viitor nu prea îndepărtat, box-ul şi-a atins apogeul...luptătorii nemaifiind suficienţi pentru setea de violenţa finalizată cu distrugerea totală a oponentului, dar şi saturaţia de Mo şi Foca......Charlie, fost boxer, continuă să facă singurul lucru pe care-l ştie, într-un paradox de care m-am prins imediat: manevrează roboţii care l-au scos din ring. Când am auzit că e vorba despre roboţi care boxează, m-am gândit la tipul de filme difuzate exhaustiv în reluări de pro-tv sau antena 1 la mijlocul săptămânii. 7,2-ul de pe IMDB a cântărit mult în decizia de a merge într-o seară de sâmbătă, pe ploaie şi frig, de la 22:00 până la 00:15 la Real Steel. Asta şi contul de pe twitter al lui Hugh Jackman. Dacă ştiam că Steven Spielberg e producător executiv, mi-ar fi fost mai uşor să mă conving că vreau să-l văd. E gândit astfel încât să te ţină în suspans, să îţi ridice pulsul, să fii înconjurat (cel puţin în sala de cinema) de zgomot, muzică, mulţimi...după care de liniştea unei săli de box, sau a unui tribunal în care Charlie şi ochelarii lui Ray Ban Aviator aduc mult cu Hank Moody din Californication (la aroganţă, carismă şi independenţă).
Ce a avut Rocky şi ce trebuia să aibă Transformers, am văzut în Pumni de oţel. Oameni care o dau în bară (fireşte, tot de oţel şi aia) au ocazia unei a doua şanse, să arate că pot fi oameni mai buni. Charlie pierde meciuri, pierde un copil şi-o iubită....dar cum se întoarce seara (după ce-i pierde pe Ambush şi Noisy Boy), pe o ploaie torenţială într-un cimitir de fiare vechi, să-şi construiască un nou robot...tot la fel are şansa de a fi un tată adevărat pentru Max. Atom e scos din cimitir de puşti, şi devine legătura, veriga lipsă din relaţia tată-fiu. Deosebit la Atom ...pe lângă faptul că are o faţă asemănătoare personajului dintr-un alt film:
e şi singurul robot care are încorporată o funcţie de mimare a mişcărilor celui care îl comandă.
Să pui într-un rodeo un taur (flick thunder) contra unui morman de fier-vechi (Ambush), sună cel puţin suprarealist, dar nu şi pentru 2020. Unul din cei 2 pierde un picior? Aşa...şi? Când publicul vrea anihilare totală, asta-i dai. Plus că nu-i mai puţin ciudat decât un tată care-şi vinde custodia copilului pe 100.000 $, nu?
Atrăgător e că Charlie e crud, direct şi certăreţ la început şi termină prin a fi în mare parte acelaşi, dar un tată bun, într-o relaţie pe care (dacă-ţi laşi 30 puncte iq la intrarea în sală) n-ai s-o consideri foarte simplificată.
Nu vă spun parcursul filmului sau finalul, pt că abia s-a lansat şi aveţi timp sa-l vedeţi.
