Safe House - Impresii

Nu ştiu de ce l-au tradus Casa Conspirativă.
Ştiu că oamenii din industrie nu vin cu orice scenarii la Denzel Washington (capitala filmelor bune) la fel cum ştiu că Denzel a devenit sinonim cu Jay-Z ( e pe ost, la final). Cum...cum să refuze Denzel (acest Martin Luther King în viaţă) un rol de agent C.I.A, filmat 99% în Cape Town - Africa, când dragul de el, a luptat toată viaţa să ridice prejudecăţile şi rasismul din minţile oamenilor.
Amu...eu tocmai ce văzuşi în ultimele 2 zile, Person of Interest (a se vedea penultima mea postare) şi acum vreo 2 săptămâni - Haywire, deci mi-a prins bine Safe House: am continuitate.
Adevăr sau minciună? Ăştia cu experienţă, din serviciile secrete (domeniul din care a venit domnul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu) spun că lumea s-a săturat de adevăr, că-i murdar şi ţine lumea trează noaptea. Mai uşor e să adopţi un stil de viaţă bazat pe minciuni, de pe urma căruia au de câştigat cât mai mulţi.
 Denzel (a.k.a Tobin Frost) s-a retras din Central Intelligence Agency, hotărând că-i mai bine plătit dacă pleacă în sectorul privat, vânzând secrete foştilor parteneri: Deci omul s-a hotărât să spună adevărul. Forţat de împrejurări, după câteva trădări pe care nu le bănuia...sau pt care nu era pregătit din plin, se întoarce în braţele americanilor, ca ultimă soluţie. Aici, un începător (Ryan -Green Lantern -Reynolds) zis Matt Weston, tre să-şi testeze moralitatea şi idealismul, când îl are în custodie pe experimentatul Frost şi oriunde ar merge, dă peste mercenari şi trădători. Aaaaaaaa, uitasem să vă spun la ce moment s-a râs cel mai mult în seara asta: chiar înainte de film, înainte de reclama la Tchibo (aia cu Maia Morgenstern) un tip din sală, spune cu voce taaaaare: 5 minute pauză///urmat bineînţeles de ăla din reclamă, care-a repetat acelaşi lucru.
Urmează gloanţe din toate părţile, geamul ăla făcut din zahăr - spart odată la 15 minute, urmăriri cu maşini - luate din diferite unghiuri pt a da impresia că băieţii sunt tot ăia din Fast & Furious, echipa C.I.A din Langley -Virginia supravegheată cu atenţie de Vera Farmiga (nu contează cum o cheamă-n film) şi de 2 corupţi aflaţi în lista pe care Frost încearcă s-o vândă.
Acţiune la foc-continuu, vreme de 110 minute - asta te aşteaptă. De fapt, la fel de bine filmul putea fi tradus:  Bătut în sânge. La început, văzând jocul lui Ryan...mă duceam cu gândul la exagerările mimice aduse de Keira Knightley în A Dangerous Method, dar până la urmă, tipul trebuia să pară novice...neexperimentat.
Până la urmă, am ieşit gândindu-mă dacă Frost joacă rolul lui Julian Assange, sau dacă aşa şi-a obţinut unul dintre liderii Wikileaks, informaţiile scurse în presă?
Vrei să vezi un film nou, bun...care are doar 50% un final fericit (deşi ultima scenă e în Paris)? Safe House is Safe, because Denzel is in it.

Interesat de Person of Interest

Ce-i face pe unii oameni mai interesanţi decât alţii? De ce te-ar interesa mai mult o femeie de birou din Germania, decât vecinul de cartier pe care-l vezi în fiecare săptămână şi nu-i ştii numele? E un fel de seducţie a percepţiei. Ea vorbeşte mai puţin, dar cuvintele ei par să aibă mai multă greutate. Plus că are şi-un parfum atrăgător, se îmbracă elevat, are o privire atentă. Rutina te face să te bazezi pe instincte ... şi de cele mai multe ori, în lipsa unei (auto)educaţii ferme, instinctele alea primordiale par sa fie animalice: eşti un produs de larg consum, banal ca apa sau pâinea. Ea e discretă, vecinul e prost (poate). Unul dintre cei 2 (intuieşti care) are răbdarea să te asculte indiferent ce ai avea de spus, dar cel pe care-l respecţi şi admiri...ei bine, lui (mă rog... ei) nu îndrăzneşti să-i umpli timpul cu mediocrităţi urbane. Această introducere îmi serveşte ca şi analogie pentru a descrie diferenţa dintre seriale ca Game of Thrones, Walking Dead şi momentan - Person of interest, în aceeaşi balanţă, înclinată în defavoarea restului de seriale.
Un serial nu-şi permite să fie pe o nişă exclusivistă, pentru că trăieşte din audienţe cât mai mari. Aşa că nu poţi să fii prea select în procesul de creaţie şi să fii în acelaşi timp sigur, că există la capăt, milioane care vor rezona cu episoadele tale. Lost sau X files, au fost la vremea lor, peste media nivelului de inteligenţă al celorlalte seriale, dar nu şi-au putut exploata potenţialul să nu-şi alieneze publicul ţintă.

După ce s-a terminat ultimul serial serios, au apărut tentative de clone a formatului. Recent, Hawaii five-0, Alcatraz, The River, V, The Event, Flash Forward şi ultimul...poate şi cel mai respectabil: Person of Interest. În spatele lui (şi asta o spun fără o documentare riguroasă) stau 2 producători executivi suficient de maturi artistic, încât să menţină de la episod la episod (15 până acum) un interes viu: Jonathan Nolan (cred că s-a săturat să i se spună: fratele regizorului The Dark Knight şi Inception) şi J.J Abrams, plus o echipă de regizori (nu au acelaşi regizor la fiecare episod) pricepuţi.
Tema, deşi poate uşor forţată, e că Harold Finch (Michael Emerson) e din nou eminenţa cenuşie (ca şi-n LOST), care-ţi spune doar frânturi dintr-un puzzle al lui. Finch a creat şi deţine, o bază de date, care preia, procesează şi oferă date, după tot ce-a însemnat în New-York-ul post 11 septembrie, despre crime şi alte iminente nelegiuiri. Da, aproape ca-n Minority Report.
Finch îl cooptează pe fostul agent CIA, John Reese, omul care poate să facă cu o agrafă mai multe decât mine, (dacă vă spun că-i acelaşi Jim Caviezel pe care-l plângea Esquire acum câteva luni, că nu-şi mai poate găsi de muncă,după ce l-a jucat pe Iisus în Patimile lui Hristos, nemaifiind credibil în alte roluri.......m-aţi crede?) şi episod de episod, apare câte un caz...destul de ambiguu, de rezolvat. Plus...frânturi din trecutul şi personalitatea de singuratici a amândurora, bine inserate în acţiunea fiecărui caz, fiecărui nume produs de maşinărie. Numeşte-l un program de protecţie a martorilor...înainte ca martorul să ştie că e martor.

Românii au Talent S2,ep01

S.U.A are de unde alege. La 300 milioane locuitori, îşi permit să aibă 11 sezoane de American Idol, America`s Got Talent, X Factor şi The Voice. La noi a început cuTip-Top Minitop, Ba Da - Ba Nu (cu Anca Ţurcaşiu şi Mihai Constantinescu) Şcoala vedetelor, Megastar, Românii au talent, X factor şi Vocea României. Artişti suntem.... presupunând că mulţi dintre noi avem un talent ascuns...dar câştigătorii, sau mă rog, cei ce ajung în etapele finale, nu sunt străini de public şi scenă (că-s dansatori, cântăreţi sau altă ramură a divertismentului). Păcat că cel mai bun în domeniu, (produs impecabil de Mona Segal) adică Românii au Talent, a fost câştigat în 2011, de un mediocru (Adrian Ţuţu) pe lângă care, chiar şi câştigătorul mult-hulitului X Factor - Andrei Leonte, pare megastar.
După câteva luni de muncă, PRO-TV a difuzat în seara asta, prima ediţie din sezonul 2. Fără îndoială... audienţele de mâine îmi vor confirma că peste 20% din români s-au uitat la preselecţii (deşi cred că-s mai mulţi).
Preselecţiile sunt interesante pt că-ţi dau ocazia să râzi de oameni săraci cu duhul, care se prezintă cu momente jenante, de spui că n-au văzut deloc primul sezon. Cum ar fi primul concurent, un primar durduliu, venit să cânte la frunză. Sau dansatorul acrobat (de mâna a treia) de după el. Ori ăla de s-a străduit să gâfâie ceva din repertoriul lui Michael. Sigur a făcut o impresie bună şi condamnatul la 9 ani şi-o zi de puşcărie, care a ieşit cu ajutorul doctorului, prin cezariană.
Primul concurent la care am aflat povestioara înainte de a-l vedea pe scenă (Carol-42 ani) a fost şi primul care-a primit sfânta-treime: adică 3 de DA.
Nu şi dnul Nicolae Văduva, care-a crezut (bietul de el) că a fi pseudo-ştirist (despre Mălina şi Mădălina) e un talent.Şi sub nici o formă, nici dnul profesor de muzică - Nelu Iorga, care părea că dă probe de om speriat într-un film horror, în timp ce cânta schimonosit.
Probabil cel mai jenant (da, am şi confirmarea de la Carlsberg) personaj al serii a fost cioara-moara-stricată, fantoma oltenească dansatoare din buric, pe tocuri - Lucian Isar. A primit de la Mihai Petre ce-a meritat: Felicitări, ai reuşit să-mi strici seara. Dezgustător.
Spectacol a făcut Claudiu Toader, cu câteva bucăţi de aluat de pizza, cu care a jonglat, până a entuziasmat întreg-publicul şi pe cei mai simpatici co-prezentatori: Pavel şi Andrei (sau mă rog, Smiley cum îi spuneţi voi).
În teatrul naţional Marin Sorescu din Craiova, a avut loc un masacru vizual, în prim-plan fiind un ginecolog pensionar: Ileana Georgescu (67 ani) servind drept dovadă că simţul penibilului nu are aceeaşi valoare cu dorinţa de a apărea la tv. Mă înclin în faţa lui M. Petre pt că s-a întors cu spatele la acest freak-show.
Apoi a venit puştiul de 12 ani, cu 12 fraţi, un fluier şi-un tată pentru acompaniament. Ştefănescu Daniel Gabriel a cântat Frumoasa Mea a lui Pavel (Marcel Pavel) până a făcut-o pe sor-sa din tribune, să plângă.
La Cluj...da da, ardelenii ăia domoli, a venit un domn Grigore Găurean, care-a promis un portret în maxim 60 secunde. Şi-n timp ce Bartoş îl desena pe Smiley-Mouse, pe scenă concurentul s-a descurcat onorabil, cât să obţină 2 de DA (Andra&Andi).
Cu un DA mai mult, a plecat trupa de dans Floris Standard (14-24 ani) după un Raining Men dansat elegant.
O dnă conferenţiar universitar: Oana Lianu, a cântat puţin jazz la nai şi voce şi-a promis că se va-ntoarce.
Art Gotica, adică jongleurii medievali de steaguri din Sibiu s-au mulţumit cu un DA de la Andra şi dnul Apropo, lăsând scena pentru 3 înfierbântaţi (Vasile Godja fiind liderul) cu compot de prune, nişte maramureşani care-au cântat domle din toate poziţiile: arcuş băgat în pantaloni, vioară ţinută pe umeri,cu biciul pe post de arcuş.
Break-dancerii de la Gold-mask (fie vorba între noi, 2 din cei 4 erau mai mult tuciurii decât aurii) au primit la rândul lor, permisul pe mai departe, la fel ca şî Adrian...care-a venit cu cafeaua.
Din Bucureşti, balul a fost deschis de badea Lămâie Gheorghe (lăsaţi glumele)  adus de primar, să recite şi să zică din fluieraş...dar n-a fost convingător decât pt Dna Măruţă (care, surprinzător, n-a mai râs la fel de mult şî antipatic, ca-n întreg sezonul 1)
Dacă a lipsit vreodată un cocalar puyst (a ajuns şi Puya să aibă prozeliţi) mestecător de gumă, cu ochelari de soare şi impresii de Ombladon, locul ăsta a fost umplut de Florin Oroş. Finalmente un rapper mai prost ca Ţuţu.

Ceva mai mult talent au arătat Laurenţiu (vero) şi surioara lui de 9 ani, Beatrice. A luat-o şi-a învârtit-o mai ceva ca la un concurs de gimnastică pe perechi. Foarte zâmbitori şi contagios de simpatici aceşti fraţi.
Ca şi-n 2011, se ia o bară, o dansatoare profesionistă (şi uşor drăguţă) pe numele ei Larisa Bercea (a nu se confunda cu Borcea) şi se dă drumul la piesa lui Marilyn Manson. Andra i-a zis DA, Andi nu s-a împotrivit voinţei publicului, Mihai nu s-a împotrivit propriilor păreri. De pe Twitter am citit cea mai bună glumă venită în timpul momentului Larisei: masa juriului pare mai ridicată puţin.
Ultimul moment, ingenios prezentat, de gimnastică cu marionete, a avut-o în prim plan pe doamna Fecioru Tatiana, de 40 ani, care-a încheiat o seară semi-talentată, cu, bineînţeles, 3 de DA.

M-a făcut mama fraier.

Pe 1 august anul trecut, m-am înscris la şcoala de şoferi, fiind la o vârstă la care alţii au deja 7-8 ani de şoferie. Pentru c-am avut un instructor şi-o doamnă profesoară de legislaţie - cam ocupaţi (ba unul, ba celălalt) am început orele de legislaţie în septembrie. Mergeam 6 zile vreme de 2 săptămâni, citeam şi făceam teste pe site-ul poliţiei, mă uitam după maşini în trafic, când aveam nedumeriri îl sunam pe Cătălin (prieten) să mă lămuresc. În octombrie am început să fac câte o oră pe săptămână. O oră în timpul instructorului, probabil ştiţi: înseamnă vreo 40 minute, în care-şi face şi el comisioanele. Pe la sfârşitul lui noiembrie am reuşit să termin cele 30 ore de oraş, şi într-o săptămână am dat şi sala, pe care am luat-o cu 24 pct din 26. Pe 20 decembrie am fost programat să dau proba practică (oraşul) şi-am dat-o. Mi s-a zis că am căzut cu un examinator bun, care-i corect. Asta nu înseamnă că nu ia şpagă ci că te trece dacă eşti un şofer bun. Probabil ştiţi...înainte să conduci, urci pe locul din spate, să fii martor. Cât am fost martor, băiatul din faţa mea a condus cu mici ezitări, dar binişor, pt 10 minute, punându-l examinatorul să-i facă doar mersul în marşarier.....deci şi-a luat permisul. Când mi-a venit rândul, domnul examinator m-a ţinut de vorbă, îşi ţinea picioarele atât de crăcănate pe locul din dreapta încât dădeam mereu de piciorul lui când vroiam să schimb vitezele, plus că-mi spunea mereu: după intersecţie (unde mă încadram pt stânga sau dreapta) mergi înainte. Înainte în sensul tot stânga sau înainte ca schimbare de direcţie, asta nu mai spunea. După 25 minute de condus (nu 10, ca şi colegul la care-am fost martor) am făcut greşeala care a pus capăt examenului, de-am trecut pe roşu. M-am oprit la o secundă după ce-am trecut, dar mna...trecusem: vina mea. Pe 6 ianuarie a trebuit să merg din nou să mă programez la sală. Învată din nou, stai la rând la direcţia taxe şi impozite pt o chitanţă... să mă înscriu pt sală şi să mă programez la oraş. M-a programat peste o lună, pe 6 februarie (deşi am o colegă care s-a dus după mine şi-a fost programată cu multe zile înaintea mea) când, din cauza zăpezii, instructorul meu n-a reuşit să-şi scoată maşina (stă la casă, la vreo 10 km de Bacău) astfel ratând oraşul. Din nou stat la coadă la chitanţă, iar mers la re-programare: 17 februarie, adică azi dimineaţă. La 08:00 eram în spatele stadionului municipal. La 09:00 a venit examinatorul pe lista căruia eram şi m-a trimis să-l aştept în parcare la Selgros. De la Selgros a trebuit să ajung înapoi la stadion...ăsta era traseul meu (cu parcări şi garare cu spatele făcute-n parcare la Lidl). Probleme mici au fost şi la mine: am uitat să semnalizez ieşirea din giratoriu, nerespectarea încadrării pe bandă după ocolirea centrului imaginar al intersecţiei....plus 2 blocări care-au depins de un Matiz împotmolit pe sens unic şi de o dubă care se oprise (probabil pt 1-2 minute, fiind a unei firme). După ce ajung la capăt, îi mulţumeşte martorului care-a stat în spate (ăla pleacă) şi-mi ţine o prelegere de vreo 10 minute cu ce-aş fi putut să fac mai bine, cu ce-am făcut bine, cu ce-a trecut el cu vederea fiind probleme mici......ŞI ABIA LA SFÂRŞIT ÎMI ZICE CĂ-S RESPINS. De ce m-a făcut mama fraier? Pentru că n-am înţeles că prelegerea aia de 10 minute, ţinută după ce-am terminat traseul, era un pretext de-al lui, să-i dau şpagă.
De azi înainte, am serioase îndoieli că se poate lua permisul fără şpagă.

This means war - Impresii

Cum mă uitam, în vizita pe care-o fac la fiecare 3-4 zile pe site-ul Cinema City, la filmele care or să intre săptămâna asta, văd 3 avanpremiere: The Vow (presupun că-i extrem de siropos) My week with Marilyn şi This Means War. La întâmplare am ales rom-com-ul regizat de McG (ăla care-a făcut şi Terminator 4) cu Tom Hardy (din Inception: We must`n be afraid to dream a little bigger darling), Chris Pine (Star Trek-ul lui J.J Abrams) şi Reese Witherspoon...plus (piperul filmului) Chelsea Handler (E!).
Trailerul mi-a lăsat impresia că o să fie mai de bărbaţi şi până la un punct a fost. Nu degeaba a fost lansat în mai multe ţări, de Sf Valentin. Premisa e simplă: o frumuşică (Lauren) sătulă de fericirea fostului prieten, dar şi îndemnată de BFF-ul ei (care-i face cont pe un site de întâlniri) vrea să vadă cu care agent C.I.A (F.D.R sau Tuck) vrea să rămână, după ce iese în paralel cu amândoi. Băieţii se pun de acord s-o lase pe ea să aleagă, abuzând de logistica Central Inteligence Agency pt a avea anumite avantaje pe care eu sau tu, nu le avem în debutul unei relaţii.
Normal că sună ieftin, fireşte că logica se îneacă la mal (nefiind îngheţat ca al nostru) şi că m-am întrebat dacă nu ieşeam mai câştigat dacă intram la Săptămâna cu Marilyn Monroe......dar m-a şi prins. În primul rând pt că jocul actorilor a fost simpatic şî plin de carisma şi personalitatea pe care o au cei 3, apoi pt că n-au lipsit scenele de acţiune. Contrele dintre F.D.R şi Tuck timorate de prietenia ce-i leagă, plus senzaţia de vinovăţie a fetelor din sală (toate ies la un moment-dat cu 2 sau 3 băieţi în acelaşi timp) fac din This means War, un film mai bun decât mă aşteptam să fie.
Apoi e comedia: cui nu-i place să râdă?...chiar şi de Ziua îndrăgostiţilor. La paintball (cu nişte copii speriaţi), când Tuck bravează fals pe cât este de fin cunoscător al picturii, când bff-ul lui Lauren e luată drept mama ei, sau un bărbat. De la început până la sfârşit, mi-a plăcut rolul lui Tom Hardy (îl aştept şi-n Dark Knight Rises) de agent C.I.A tatuat, dur...care-i extrem de dulce şi glumeţ când inima îşi cere drepturile.

Happy Valentine`s Day

Nu sărbătoresc Valentine`s day, n-o simpatizez, dar nici nu sunt din ăla cu Fuck Valentine`s day, să caut imagini prin care să-mi exprim dispreţul faţă de o sărbătoare importată din ţara aia în care intri doar cu viză.
N-am să rezum ziua de mâine la cumpărarea de cadouri, sex şi dulcegării sau căsătorii de o zi. Nici n-am să vin cu exemplul de anul trecut, prezentând cuplul cel mai apropiat de perfecţiune. Nici n-am să o spun pe aia cu iubirea familiei, a unui animal sau a ţoalelor din şifonier. Cred că vreau doar să rămân la finalul postării cu impresia că am scris ceva pozitiv şi frumos.Chiar dacă nu (cred) mai sunt îndrăgostit şi poate că mârâi în gând când văd cupluri alintându-se....îmi place să ştiu că am fost şi-am să mai fiu îndrăgostit genuin. Cum să nu-ţi placă, dincolo de atingerile umede din aşternut, de săruturile furate în orice împrejurări.....ideea de a fi îndrăgostit...că e femeie, fată, băiat sau de acelaşi sex cu tine. Să ai pe cineva, pus deoparte (preferabil) doar pentru tine, pentru nevoia ta de a te simţi dorit chiar şi când laşi garda jos...când eşti la fel de sincer cu ea - ca şi atunci când eşti doar cu gândurile tale. Să mergi pe stradă cu o mână ţinută cu fineţe de cineva drag. Cineva care te-a făcut să crezi c-ai găsit frumuseţea adevărată.

 Poate ai avut o zi proastă, poate eşti şi bolnav...există momente când îţi vine să izbeşti orice de la atâţia nervi acumulaţi......şi apoi te întâlneşti cu ea: zglobie, pozitivă, se ridică pe papucii tăi să-ţi ajungă la buze şi te salută cum îţi place cel mai mult. Parfumul ei nu-l găseşti în magazin pentru că e doar al ei şi-al tău. N-ai fi câştigat tu vreodată la loto, dar tot te simţi norocos, tânăr şi fără limite în preajma ei. Că-i o seară de toamnă liniştită, voi doi păşind pe-o străduţă pustiită. E cam singurul timp pe care nu-l drămuieşti. Doar acum nu te grăbeşti să ajungi nicăieri, pt că eşti deja în cel mai bun loc posibil: lângă ea. Vorbiţi nimicuri...vă interesează orice fleac întâmplat în perioada în care nu v-aţi văzut. Nu mai sunteţi la început....poate că nici fluturaşii nu mai sunt acolo, dar tot te simţi minunat. Cunoşti oameni mai deştepţi, mai spirituali, mai carismatici, amuzanţi şi proaspeţi decât ea.......dar nu ai conexiunea pe care ţi-o dă dragostea. La ea îţi place când simţi orice părticică a corpului că te atinge. Când te întreabă ceva, chiar vrea să ştie şi n-o face din complezenţă.
Certurile cu ea dor mai mult decât cu oricine altul, dar aveţi (de cele mai multe ori) şi-un sistem imunitar dat-naibii, care vindecă orice rană creată pe orgoliul fiecăruia. Cum poţi să rămâi supărat pe ea, când e în fiecare al 5-lea gând de-al tău?

Relaţiile sunt atât de greu de păstrat, dar dacă nu le-am avea, am fi urâţi cu toţii. Bucuriile ar fi infinit mai meschine şi tristeţea ar fi abisal de îndelungată. Dragostea asta, c-o sărbătorim pe 14 sau 24 februarie, merită importanţa Crăciunului. Ne înfrumuseţează. Ca băiat, recunosc că nu le înţeleg pe unele fete, cum pot să stea cu băieţi de-o calitate îndoielnică. Cum să vrei să fii în acelaşi pat cu un prost fără maniere, fără bun-gust, grobian, care fumează şi se îmbată cu orice ocazie, gelos şi fără perspective de însănătoşire. Nu-i distanţa cam mare până la Făt-Frumosul pe care-l visai când te jucai cu păpuşile...până la despuiatul din club - de 8 martie? O fi, dar dragostea pe care le-o poartă fetele, îi îmbunătăţesc. Sau cine ştie...poate n-am toate datele şi discuţiile cu prietenii mei.
Cine vrea să vândă cadouri mâine, gândeşte la fel ca mine: fără discriminare. Un cuplu poate fi frumos chiar dacă ea are cu 30 kg mai mult decât el, dacă-i mai scundă cu 30 cm sau dacă-i mai puţin inteligentă. Se întâmplă să-mi placă dragostea, pt că are calităţile lui Iisus: se poartă la fel cu toată lumea. Ştiu că nu vă plac urâţii, desfiguraţii, nebunii.....dar şi ei iubesc. Ca şi vouă şi lor le bate inima mai repede când sunt sărutaţi, când primesc o floare sau ceva de suflet.....când primesc o vizită surpriză din partea celui drag la locul de muncă sau acasă.

Scena idilică, când ea e sărutată şi îşi ridică piciorul....ăsta-i un moment care înfrumuseţează nu doar viaţa unui cuplu...dar şi a trecătorilor. Un surâs pe buze îţi va aduce sigur, dacă treci pe lângă ei, în timp ce ea îşi trece mâna prin părul lui şi pe cealaltă o ţine în buzunarul lui de la spate. E ca şi cum ai trece pe lângă un copil fericit. Dragostea lor te binedispune.
Dacă o iubeşti o să-i zâmbeşti când o să-ţi spună lucruri care, spuse de oricine altcineva ar fi scos doar reacţia asta de la tine: Ce-ai mă, eşti prost? O să te înebunească dacă-ţi va zice c-a fost claxonată de mârlani pe stradă, dacă a fost luată de fraieră de oricine....asta face dragostea: te îmbibă cu bucuriile şi tristeţile celuilalt. Nu moare doar câinele lui...moare câinele vostru.
Toate calităţile pe care le aveai înainte să formaţi un cuplu....ţi se vor spori. Te face mai înţelegător, mai tandru, simpatic, ordonat, deschis şi matur. Astfel încât Ziua Îndrăgostiţilor, e pentru mine un fel de sărbătorire a unei armate, formată din oameni care înfrumuseţează lumea oriunde ar fi.
Îmbrăţişările, pupicii, dezinvoltura şi energia pozitivă pe care o emană îndrăgostiţii, ne fac viaţa asta înzăpezită, un pic mai dulce. Mulţam.

Whitney Houston a murit 9-08-1963 – 11.02.2012

Aseară m-am culcat gândindu-mă la moarte. Văzusem A single man şi n-are un final fericit. La 10 minute după ce m-am trezit, aflu că Whitney Houston a murit la vârsta de 48 de ani, conform unei purtătoare de cuvânt, Kristen Foster şi sutelor de mii de ştiri existente deja. Aşa a fost cu Michael, aşa o să fie şi cu Madonna. Singura noutate care m-ar fi interesat în legătură cu Whitney (nu serialul cu Whitney Cummings) e posibila apariţie a ei (interes confirmat deja de Simon Cowell) în juriul X Factor U.S.A [câştigătoarea Melanie Amaro e fană declarată]  în locul lăsat liber de Paula Abdul/ Nicole Scherzinger. În rest, n-am mai văzut-o pe la talk-show-uri, n-a mai scos nimic nou (dacă nu punem la socoteală un Greatest Hits).
 Mă gândesc că-i la fel de posibil să se fi lăsat de droguri (cât de proastă ar trebui să fie să fi murit după Amy Whinehouse, tot de la vreo supradoză?) pe cât e de posibil să aflu în vreo săptămână, că drogurile i-au cauzat moartea. Acum ştiţi deja ce-o să urmeze: vânzări şi reeditări ale albumelor ei pe I-Tunes şi-n magazine, lumea o să-şi posteze pe Facebook - I will always love you, or să-şi downloadeze Bodyguard, Kevin Costner o să apară diseară la ştiri ştergându-şi o lacrimă. Presa din toată lumea o să alimenteze fluxurile de ştiri cu date biografice şi cu supoziţii, MTV şi VH-1 o să declare ziua Whitney Houston. Diseară la premiile Grammy toată lumea se va declara şocată (deşi poate mulţi se aşteptau la asta), unii vor cânta în memoria ei şi o vor aduce pe Mariah Carey sau Jennifer Hudson, să cânte: When you believe.  Poate
Se pare că artista a fost găsită fără suflare, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o camera a hotelului Beverly Hilton din Los Angeles, informează BBC. Cissy Houston a vorbit cu fiica ei cu 25-30 de minute înainte de moartea acesteia şi n-a sesizat nimic neobişnuit.

Un purtător de cuvânt al poliţiei Beverly Hills, lt Mark Rosen: Nu există semne vizibile ale unei intenţii criminale, dar investigăm cauza morţii. Serviciile de urgenţă au fost chemate la etajul al patrulea al hotelului, însă încercările de resuscitare a cântăreţei au eşuat. Decesul a fost declarat la ora locală 3,55 PM. Potrivit unor angajaţi ai hotelului, cântăreaţa a fost găsită moartă în cada din baia camerei sale.
Whitney  se afla la Los Angeles pentru o petrecere organizată de producătorul muzical Clive Davis, un eveniment anual care are loc cu o zi înainte de gala Grammy, care-s în această seară.  Whitney Houston s-a comportat ciudat, joi, la repetiţiile pentru gala dată de Clive Davis înainte premiilor Grammy. A zâmbit cald tuturor, însă avea hainele neasortate şi părul ud. S-a întreupt din repetiţii pentru a le da câteva sfaturi mai tinerelor cântăreţe Brandy şi Monica şi îşi agita mânile cu frenezie în timp ce discuta cu ele. A ţopăit ca un copil în sala, a rătăcit fără ţintă în hol şi se pare că angajaţii care asigurau securitatea au fost anunţaţi că artista stătea, la un moment dat, în mâini lângă piscină. Un angajat a spus că în timpul interviurilor cu Brandy şi Monica, Whitney Houston, care mirosea a ţigări şi alcool, dansa, încercând să le facă să râdă. Personalul s-a temut chiar că va fi filmată şi că reporterii vor scrie despre comportamentul ei nepotrivit, scrie LA Times.
Whitney Houston, una dintre artistele cu cele mai mari vânzări de discuri din toate timpurile, şi-a relansat cariera muzicală la sfârşitul anului 2009, dupa ce s-a luptat mulţi ani cu dependenţa de droguri. 
Este singurul artist din lume care a lansat şapte albume consecutive premiate cu discuri de platină. 
Cântăreaţa a vândut peste 170 de milioane de albume şi single-uri, printre care se număra şi piesa "I Will Always Love You", lansată în 1993 care a devenit una dintre cel mai bine vândute melodii din toate timpurile. Concluzia: Iar a murit Amy Whinehouse